Gheorghe Dinică şi-a manifestat intersul pentru actorie încă de tânăr, făcând parte din diferite trupe de teatru de amatori încă de la vârsta de 17 ani. În 1957 a intrat la Institutul Naţional de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti la clasa profesoarei Dina Cocea. A absolvit în 1961, fiind deja apreciat pentru rolul Inspectorului Goole în piesa An Inspector Calls. De atunci, Dinică a jucat la cele mai importante teatre din România:
A debutat ca actor în filmul „Străinul” în anul 1963 şi a jucat în peste 60 de filme.
Gheorghe Dinică a fost de asemenea regizor de film şi un foarte popular actor, jucând în mare parte în producţii Româneşti. Ca şi actorul Francez Alain Delon, Dinică a refuzat să joace în filme produse în Statele Unite.
În 1996, după 60 de ani în care a fost „vagabond”, aşa cum singur se intitulează în melodia sa, s-a fost căsătorit cu Gabriela Georgeta care i-a fost alături până la moarte.
Din 2002, Gheorghe Dinică a fost membru de onoare al societăţii Teatrului Naţional I. L. Caragiale. A fost de asemenea cetăţean de onoare al Bucureştiului.
Pentru activitatea sa deosebită i-a fost conferit titlul de Doctor honoris causa al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.
Adesea, critica l-a asemuit cu Robert De Niro, comparaţie de care Gheorghe Dinică nu se declara deloc încântat: „Ce legătură are Robert De Niro cu mine? Eu am studiat şi jucat în România”, a menţionat actorul.
Gheorghe Dinică a decedat marţi, 10 noiembrie 2009, ora 13:00, în urma unui stop cardiac sub ventilaţie, cu toate că timp de treizeci de minute s-au efectuat manevre de resuscitare. Gheorghe Dinică, în vârstă de 75 de ani, a fost diagnosticat cu disfuncţie multiplă de organe , şoc septic, insuficienţă cardio-respiratorie , insuficienţă renală cronică acutizată , insuficienţă respiratorie acută (bronhopneumonie) , disfuncţie digestivă , disfuncţie hepatică etc. Maestrul era internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţǎ Bucureşti (Floreasca) din data de 22 Octombrie 2009.
Vine zapada pe la inceputul lui noiembrie si...nu toata lumea este vesela.Ma asteptam ca toata lumea sa fie fericita ca a nins,sa se bucure de zapada,de peisaj... Ar trebui sa ne bucuram ca avem zapada,au fost ani cand nu a nins nici de Craciun si Craciunul fara zapada nu mai e Craciun...Cand ma gandesc la Craciun ma gandesc la un deal inzapezit cu o multime de casute micute frumos impodobite si sute de brazi colorati.Asta e Craciunul.Culoare,zapada pufoasa,fericire,familie,cadouri,brazi...Acum avem zapada,deci hai sa ne bucuram de zapada,sa ne dam cu saniuta si sa facem oameni de zapada,sa ne batem cu bulgari de zapada,sa profitam din plin de aceasta ocazie,pentru ca nu se stie daca la anul va mai ninge...
Omul de zapada
Fiecare om de zapada e unic in felul lui.Cred ca dispozitia celui care face omul de zapada se regaseste in acesta.Daca cel care face omul de zapada este vesel si jucaus,omul de zapada va avea un zambet larg intiparit pe chip si niste obrajori rotunzi si grasuti,iar pe cap va avea o oala colorata,sau o caciulita de lana impletita de o bunica grijulie.Oricum,fiecare isi poate personaliza omul de zapada:un fular lung cu modele amuzante,o oala veche in cap,o pereche de ochelari de soare,nasturi in loc de ochi,un lantisor la gat,ramuri cu globulete drept maini...Fiecare are stilul lui si daca toti am face cate un om de zapada,cu siguranta toti vor fi diferiti.
Omul de zapada in lume
Omul de zăpadă este cunoscut în Lituania sub numele de „Omul fără min
te”. Nu e de mirare deci că, în iarna lui 2005, la un miting de protest, participanţii au ridicat în faţa Parlamentului 141 de oameni de zăpadă, câte unul pentru fiecare deputat. În Japonia, se numeşte „Yuki Daruma”, duce pe cap o găleată răsturnată şi are strânsă legătură cu budismul.
Bob Eckstein a scris o carte care se cheamă „The History of the Snowman“ (Istoria omului de zăpadă) pe care a publicat-o la începutul lui 2007.
1845 – într-una dintre primele poze făcute vreodată îl regăsim şi pe omul de zapadă.
Zilnic, cel puţin un om de zăpadă se topeşte undeva în lume.
